Muzica de protest și drepturile femeilor.
Mișcările de protest ale femeilor se referă la o serie de campanii politice și acțiuni colective care vizează reforme structurale și sociale, prioritar incluzând drepturile reproductive, egalitatea salarială, combaterea violenței domestice și sexuale, precum și o mai bună reprezentare în viața politică. Muzica și feminismul sunt interconectate prin utilizarea cântecelor ca instrument de protest, emancipare și afirmare a drepturilor femeilor. Teme precum egalitatea de gen, hărțuirea sexuală apar recurent în creațiile muzicale ale sec.XX adesea contestaând viziunea patriarhală asupra culturii.
Feminismul este o mișcare care a evoluat în valuri succesive, fiecare răspunzând nevoilor și nedreptăților specifice unei epoci. De la obținerea drepturilor civile de bază, la revendicarea controlului asupra propriului corp, la recunoașterea diversității identitare și până la activismul digital contemporan, aceste valuri arată cum lupta pentru egalitatea de gen s‑a extins treptat din spațiul juridic în cel social, cultural și personal.
Primul val (sfârșit de sec. XIX–început de sec. XX) – lupta pentru drepturi legale: vot, educație, proprietate.
Al doilea val (anii 1960–1980) – lupta pentru egalitate socială și control asupra propriului corp.
Al treilea val (anii 1990–2000) – afirmarea diversității experiențelor feminine și critica stereotipurilor.
Al patrulea val (după 2010) – activism digital, vizibilizarea hărțuirii și accent pe intersecționalitate.
Muzica sub opresiune
Deceniile ’30 și ’40 au adus României o succesiune de regimuri autoritare, fiecare cu propria viziune despre ce muzică era „acceptabilă” și ce trebuia suprimat. Mișcarea Legionară, cu ideologia sa naționalistă extremistă, a impus o cenzură culturală brutală: artiștii considerați „nepatriotici”, „decadenți” sau de origini etnice neconforme erau marginalizați, arestați sau silenizați. Muzica populară autentică — purtătoare a sufletului colectiv al satelor românești — a supraviețuit în ciuda presiunilor, tocmai pentru că rădăcinile ei erau prea adânci pentru a fi smulse printr-un simplu decret. Artiștii autentici ai epocii au înțeles rapid că scena publică devenise un teren minat, unde fiecare notă cântată putea atrage atenția nedorită a autorităților. Cu toate acestea, muzica nu a tăcut. A coborât în curți, în crâșme, în case particulare — și a continuat să trăiască.
1955-1958: Maria Tănase – Un țigan avea o casă
Maria Tănase (1913–1963) rămâne una dintre figurile cele mai paradoxale ale culturii românești: în același timp celebrată de public ca „Privighetoarea României” și urmărită obsesiv de instituțiile de control ale statului.
În anii ’40, legionarii au perceput-o ca pe o amenințare – nu pentru conținut politic explicit, ci pentru libertatea ei de mișcare, pentru prieteniile incomode și pentru angajamentul de a aduce pe scenă voci și cântece din comunități marginalizate. După instalarea comunismului, aceeași libertate a devenit suspectă în ochii Securității, care a transformat-o din „privighetoare” în „gaiță” în propriul lor lexic intern, încercând să reducă o voce incontrolabilă la o caricatură birocratică.
1944 de Jamala
Jamala – „1944” este piesa câştigătoare a concursului Eurovision Song Contest 2016.
Piesa Ucrainei a stârnit o întreagă polemică în Rusia deoarece evocă deportarea de către Stalin a tătarilor din Crimeea. Totuşi, organizatorii Eurovision au decis sa permita concurentei, Jamala, o cântăreaţă de jazz, să meargă mai departe în concurs.
Textul în engleză al piesei „1944” este scris chiar de ea, fiind inspirat din amintirile străbunicii sale, deportată cu cei cinci copii din Crimeea, alături de alți circa 240.000 de tătari.
Oficiali de la Moscova și din Crimeea au protestat împotriva acestei alegeri destinate, potrivit lor, să denigreze Rusia, după ce aceasta a anexat, în martie 2014, peninsula ucraineană Crimeea.
1972: Helen Reddy – I Am Woman
I Am Woman este o melodie scrisă de muzicienii australieni Helen Reddy și Ray Burton și vorbește despre emanciparea femeilor. Autoarea spunea despre sursa de inspirație a acestui cântec: ”Nu am găsit nicio melodie care să spună despre ce înseamnă a fi femeie. M-am gândit la toate aceste femei puternice din familia mea care trecuseră prin Marea Depresie și războaie mondiale și au avut parte soți bețivi și abuzivi. Dar nu era nimic în muzică care să reflecte zbuciumul lor”.
1980: Dolly Parton – 9 to 5
9 to 5 apare pe coloana sonoră a filmului cu același nume și a fost piesa centrală a albumului lui Dolly Parton 9 to 5 și Odd Jobs, lansat la sfârșitul anului 1980. Cântecul a fost lansat ca single în noiembrie 1980 și a devenit un fel de imn al angajatelor din birourilor americane ale anilor 80.
1993: Bikini Kill – Rebel Girl
Rebel Girl este una dintre cele mai vechi compoziții originale ale trupei Bikini Kill și a fost interpretată în concert încă din 1991. Rebel Girl este afiliată cu mișcarea feministă cunoscută sub numele de riot grrrl. Riot grrrl este o mișcare subculturală care combină feminismul, muzica punk și politica fiind asociat cu feminismul celui de al treilea val.
1993: Quenn Latifah – U.N.I.T.Y.
U.N.I.T.Y. evidențează confruntarea femilor cu lipsa de respect în societate, abordând probleme precum: hărțuirea sexuală la serviciu sau pe stradă, violență domestică și insultele împotriva femeilor în cultura hip-hop.
2017: Rebeca Lane – Ni Una Menos
Ni Una Menos se definește ca un „țipăt colectiv împotriva violenței machiste”. Mișcarea a devenit recunoscută la nivel național prin utilizarea hashtag-ului #NiUnaMenos pe rețelele de socializare, titlu sub care au avut loc demonstrații masive pe 3 iunie 2015, având ca principal punct de întâlnire Palatul Congresului Național Argentinian. Protestul a fost organizat după uciderea Chiarei Paez, în vârstă de 14 ani, o tănără însărcinată, ucisă în bătaie de iubitul ei și găsită îngropată sub casa acestuia pe 11 mai.
Cântecul interpretei Rebeca Lane a devenit imnul mișcării în Argentina și Colombia așa cum Cancion sin miedo al formației Vivir Quintana este emblema sonoră a mișcării în Mexic sau Un violador a tu camino în Chile.
2022: Shervin Hajipour – Baraye
„Baraye” aduce un omagiu Mashei Amini. Tânăra de 25 de ani a fost ucisă în arestul de Poliției Moralității din Teheran, după ce a fost surprinsă pe stradă că nu purta hijabul în mod corespunzător. Moartea tinerei a reaprins nemulțumiri profunde, precum cele care se referă la restricțiile asupra libertăților personale în Iran (printre care codurile stricte de îmbrăcăminte pentru femei), dar și la economia care se clatină din cauza sancțiunilor și a declanșat un val de proteste în Iran.
Shervin Hajipour a compus cântecul Baraye pornind de la mesajele Twitter postate pe platforma de protestari, și-a lansat piesa pe Instagram și instant a devenit virală. Tânărul a fost arestat timp de câteva zile pentru asta și eliberat pe cauțiune în octombrie. Din păcate, bărbatul de 25 de ani este acuzat de „propagandă împotriva regimului” și „instigare la violență” și poate primi o pedeapsă de până la șase ani în închisoare și se va alătura celor peste 19.000 de persoane arestate de regimul iranian.
Cântecul Baraye a câștigat în cadrul ceremoniei din februarie 2023, premiul Grammy, la secțiunea Best Song for Social Change.
@Antoaneta Ioana Luchian
Toate materiale publicate pe acest site sunt protejate de legea dreptului de autor. Este interzisă reproducerea sau publicarea sub orice formă a conținutului acestui site sau a oricărei părți a acestuia, de către orice persoană fizică sau juridică, fără acordul scris al autorului, cu sau fără specificarea sursei. Este permisă distribuirea conținutului acestui site sau a oricărei părți a acestuia, doar în scop educațional și cu specificarea sursei.