ȘTIAI CĂ?
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 și a fost unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii. A trăit în Viena și aparține curentului muzical numit Clasicism.
În anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu oamenii fiind „caietele de conversații”, în care aceștia scriau în loc să vorbească. Această deficiență fizică nu i-a întrerupt însă creația artistică.
În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost uriaș. În seara premierei, Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze în condițiile în care însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm uriaș. Beethoven, care era pe scenă cu fața la orchestră, nu auzea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Unul dintre soliști l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Creațiile sale sunt considerate a fi desăvârșite. El a stabilit tiparele unor genuri muzicale iar după moartea sa, muzica sa a influențat întreaga creația universală. Pentru a-i onora creația, un fragment din Simfonia a IX-a a devenit Imnul Uniunii Europe. Este vorba despre Oda bucuriei.
Am descoperit aceste bijuterii pe care le voi prelua la clasele mele. Sincere felicitari și mult succes în continuare!
Am preluat aceste minunate idei si am avut un feedback foarte bun din partea elevilor. Felicitări pentru tot ceea ce faceti! Sunteti un real ajutor pentru noi toți, profesori și elevi. Mulțumim
Mulțumim frumos pentru toate materialele interesante care vin în sprijinul nostru și al elevilor! Mult succes încontinuare!
Mulțumim frumos,materiale interesante !
aceasta este comentariul meu CONSTANTIN.PETRESCU@scgimocnita.scoala365.ro