Clasa a VIII-a. Folclorul național și internațional

Activitate: Folclorul național și internațional – trăsături generale

Nivel: Clasa a VIII-a

Durata: 50 min

Autor: prof. Alexandra Homone 

OBSERVĂ!

  1. Audiază următoarele lucrări muzicale:

Notează în caiet următoarele informații pornind de la audițiile indicate:

  • Timbrul muzical
  • Mesajul transmis
  • Genul muzical
  • Limba în care se cântă
  • Ce stare ți-a creat fiecare audiție

DESCOPERĂ

Notează în caiet toate cuvintele care îți vin în minte când trebuie să răspunzi la întrebarea Ce este folclorul? Fă schimb de păreri cu colegii tăi pentru a găsi cât mai multe cuvinte care să desemneze acest termen.

Ce este folclorul?

REȚINE

Folclorul reprezintă totalitatea creațiilor artistice ale unui popor, transmise pe cale orală, într-un anumit spațiu geografic, cu trăsături de conținut și formă specifice.

Termenul de folclor a fost propus de către William J. Thoms în 1846. Acesta provine din asocierea a doi termeni din limba engleză: folk (popor) și lore (înțelepciune). Cercetarea și înțelegerea folclorului este importantă deoarece acesta este oglinda vie a existenței și istoriei unui popor sau a unei culturi/etnii.

Creațiile folclorice pot fi clasificate în funcție de mijloacele artistice utilizate în realizarea lor, în:

  • Creații literare
  • Creații muzicale
  • Creații coregrafice
  • Creații dramatice
  • Creații plastice

Folclorul muzical reprezintă totalitatea creațiilor muzicale ale unei culturi sau unui popor, care au trăsături de conținut și formă specifice.

Există cinci trăsături specifice folclorului muzical.

  1. Caracterul colectiv – mai multe persoane contribuie la realizarea unei melodii
  2. Caracterul oral – creare și transmitere pe cale orală, prin viu grai, în cadrul aceleiași colectivități, din generație în generație
  3. Caracterul anonim – consecință a transmiterii pe cale orală, autorii creației fiind necunoscuți
  4. Caracter sincretic – îmbinarea mai multor tipuri de arte: literatură cu muzică, poezie și muzică, coregrafie și muzică
  5. Caracter regional – particularități specifice unei zone

Folclorul internațional este specific fiecărei țări. Acesta este alcătuit din totalitatea tradițiilor, obiceiurilor, dansurilor și cântecelor specifice unui popor. Toate acestea continuă să fie transmise din generație în generație pentru a rămâne vie amintirea strămoșilor.

Țara noastră deține o mulțime de tradiții și obiceiuri specifice românilor. Cu toate acestea, există o diferență în fiecare regiune etnografică a țării. Cele nouă astfel de regiuni cuprind simboluri vizuale diferite, de la obiecte casnice până la elemente de vestimentație, respectiv cântece și dansuri diferite. Și în alte țări avem regiuni diferite caracterizate de modul de reprezentare al tradițiilor, cât și de cel muzical.

Urmărește cu atenție prezentarea de mai jos și notează în caiet informațiile esențiale despre folclor:

ȘTIAȚI CĂ?

Disciplina care studiază creațiile muzical-folclorice se numește etnomuzicologie. Studierea folclorului muzical românesc a debutat la începutul secolului al XX-lea. Primele studii au fost semnate de Teodor Burada. Fondatorii etnomuzicologiei românești sunt Constantin Brăiloiu și George Breazul. În 1927, George Breazul pune bazele Arhivei Fonogramice a Ministerului Cultelor și Artelor, iar în 1928 ia ființă Arhiva de Folklore a Societății Compozitorilor Români coordonată de Constantin Brăiloiu. Cele două instituții se vor uni în anul 1949, sub egida Institutului de Folclor, iar primul director va fi Harry Brauner.

Mai multe informații aici.

folclor

Fonograful este primul aparat care a înregistrat și redat analogic sunetele. A fost inventat în 1877 de către Thomas Edison. Modalitatea de înregistrarea se făcea cu ajutorul unui cilindru spiralat, acoperit cu o foiță de cositor, deasupra căreia se imprima cu 60 de rotații pe minut. Înregistrarea era realizată printr-o pâlnie amplificatoare, la capătul căreia exista o membrană elastică cu un ac. Acul era sprijinit pe cilindrul de ceară. Prin utilizarea acestui aparat, etnomuzicologii români ai reușit să înregistreze și mai apoi, să transcrie piesele folclorice de la țăranii noștri.

APLICĂ!

Inserează cuvintele lipsă pentru a realiza propoziții adevărate.

[h5p id=”16″]

AUDIȚIE MUZICALĂ

Ascultă toate cele patru audiții și rezolvă sarcinile de mai jos:

  • Identifică piesa pe care ai ascultat-o.
  • Menționează titlul acesteia din fiecare interpretată ascultată.
  • Explică o diferență între reprezentațiile acestui cântec de iarnă.
  • Care este asemănarea între toate cele patru audiții?

PROVOCARE CREATIVĂ

La nivel mondial fiecare popor are o serie de tradiții și obiceiuri specifice. Alege una dintre numeroasele țări existente la nivel mondial și realizează un filmuleț (în Filmora / Powtoon / Doodly) sau o prezentare (PPT / Prezi), unde să explici de ce folclorul țării alese este important pentru cultura mondială. Trebuie să ai în vedere următoarele:

  • Poziționarea țării și câteva date generale despre țara aleasă
  • Alegerea celor mai importante tradiții și obiceiuri din timpul anului
  • Elementele specifice costumului popular
  • Existența unor zone etnografice
  • Interpreți celebri și ansambluri de dans faimoase
  • Tipuri de mâncare tradițională
  • Regionalisme specifice țării
  • Exemplificarea prin imagini și videoclipuri

                                                                               @ Alexandra Homone

Toate materiale publicate pe acest site sunt protejate de legea dreptului de autor. Este interzisă reproducerea sau publicarea sub orice formă a conținutului acestui site sau a oricărei părți a acestuia, de către orice persoană fizică sau juridică, fără acordul scris al autorului, cu sau fără specificarea sursei. Este permisă distribuirea conținutului acestui site sau a oricărei părți a acestuia, doar în scop educațional și cu specificarea sursei.

3 comentarii la „Clasa a VIII-a. Folclorul național și internațional

  1. Cred ca s-a strecurat o greseala, fonograful a fost inventat de Edison in 1877 nu 1977! Multumim pentru toate lectiile minunate si ajutorul pe care ni-l ofera, sunt extraordinare!

    1. Corectat. Mulțumim pentru antenționare, uneori ne mai fug degetele pe tastatură!

Comentariile sunt închise.

Derulează în sus