Clasa a VIII-a. Forme și genuri – clasificare (actualizare)

Activitate: Forme și genuri muzicale – clasificare (actualizare)

Nivel: Clasa a VIII-a

Durata: 50 min

Autor: prof. Antoaneta Ioana Luchian

OBSERVĂ și DESCOPERĂ!

  1. Ascultă, urmărind pe partitură, Menuet II din Suita “Focuri de artificii” de Georg Frideric Händel.
forme genuri
  • Notează pe caiet structura fragmentului audiat. Ține cont de succesiunea perioadelor și frazelor.
  • Citește cu atenție informațiile din secțiunea Actualizare.
  • Audiază încă o dată lucrarea.
  • Încadrează fragmentul audiat și lucrarea din care face parte într-una din categoriile prezentate (formă și gen).

FORME ȘI GENURI

‖: ACTUALIZARE:‖

Forma muzicală reprezintă arhitectura muzicală a unei lucrări, modalitatea de organizare a tuturor mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie) într-un tot unitar. Forma muzicală este rezultatul îmbinării unor succesiuni structurale numite fraze și perioade muzicale corespondentele propozițiilor și frazelor din vorbire.

Formele muzicale se clasifică în:

  • forme monopartite: o singură perioadă A
  • forme bipartite: două perioade diferite AB
  • forme tripartite: 3 perioade diferite sau recurente ABC, ABA
  • forme multipartite:mai multe perioade diferite sau recurente ABACDA etc.

Genul muzical este un termen ce definește speciile muzicale delimitate de anumite criterii:

  1. numărul interpreților – gen simfonic, gen cameral
  2. tipul interpreților – genul vocal, genul instrumental, genul vocal-instrumental
  3. tipul de scriitură – genuri monodice (doina), genuri omofone (sonata, simfonia); genuri polifone (fuga, motetul)
  4. numărul de părți – genuri monopartite (cântecul), genuri bipartite (doina instrumentală), genuri tripartite (concertul instrumental), genuri tetraprtite (simfonia, cvartetul), genuri complexe (opera, baletul).

Georg Frideric Händel (23.02.1685 – 14.04.1759)

Compozitor german, născut la Hamburg. În 1712 se stabilește la Londra și devine compozitorul Curții Regale. Creația sa cuprinde atât lucrări instrumentale și orchestrale sonate, muzică de cameră, suite instrumentale și orchestrale (Suitele Muzica Apelor sau Focuri de artificii) cât și creații care aparțin genului dramatic – opere Almira, Rinaldo, Agrippina, Iulius Caesar, Xerxes etc), oratorii (Messiah, Judas Maccabeus, Solomon), cantate etc.

EXERSEAZĂ!

  1. Audiază următoarele lucrări muzicale:

Colind din Moldova. 

Mica serenadă (partea I) de W.A. Mozart.

Mad World – Gary Jules.

  1. Pornind de la exercițiul de mai sus, caracterizează într-o scurtă definiție fiecare dintre cele 3 lucrări muzicale. Transcrie definițiile pe caietul de muzică.

Ex: Doina este un gen vocal sau instrumental, monodic, monopartit.

                                                                               @ Antoaneta-Ioana Luchian

Toate materiale publicate pe acest site sunt protejate de legea dreptului de autor. Este interzisă reproducerea sau publicarea sub orice formă a conținutului acestui site sau a oricărei părți a acestuia, de către orice persoană fizică sau juridică, fără acordul scris al autorului, cu sau fără specificarea sursei. Este permisă distribuirea conținutului acestui site sau a oricărei părți a acestuia, doar în scop educațional și cu specificarea sursei.

1 thought on “Clasa a VIII-a. Forme și genuri – clasificare (actualizare)”

  1. Steaua sus răsare este un gen muzical solo, vocal, monodic și monopartit .
    Mica serenadă este un gen muzical cameral, instrumental, omofon și tetrapartit.
    Mad World este un gen muzical vocal-instrumental, omofon și monopartit.

Comments are closed.

Scroll to Top