Activitate: Genurile muzical-dramatice. OPERETA
Nivel: Clasa a VIII-a
Durata: 50 min
Autor: prof. Antoaneta Ioana Luchian
OBSERVĂ!
Citește aici prezentarea subiectului operetei Liliacul.
Audiază, Aria Adelei din actul II al operetei Liliacul de Johann Strauss urmărind linia melodică vocală pe partitură.
Pornind de la observațiile tale notează pe caiet răspunsurile la următoarele întrebări:
- Opereta Liliacul de Johann Strauss se înscrie în sfera tragediei, comediei sau dramei?
- Caracterizează modalitatea de interpretarea a ariei Adelei în raport cu modalitatea de interpretarea folosită în spectacolul de operă.
- Cum este structurat subiectul unei operete?
OPERETA
REȚINE!
Opereta este un gen muzical-dramatic derivat din operă, cu subiect din sfera comediei. Opereta conține majoritatea elementelor unei opere: elemente literare (libretul), elemente dramatice (jocul scenic al actorilor), elementele coregrafice (scene de balet) și muzicale: uvertură, arii, cavatine, duete, terțete, cvartete, coruri, interludii, recitative.
Elementele ce diferențiază opera de operetă sunt muzica mai accesibilă și faptul că recitativele sunt intercalate cu pasajele vorbite.
ȘTIAI CĂ?
Opereta își are originile în opera comică franceză și în Singspiel-ului german. Ca gen bine definit, opereta apare în creația muzicală a secolului al XIX-lea ca spectacol de divertisment adresat marelui public. Dintre compozitorii care s-au aplecat asupra acestui gen, menționăm: Jacques Offenbach – Orfeu în Infern, Frumoasa Elena, Viața pariziană; Johann Strauss-fiul – O noapte la Veneția, Liliacul, Voievodul țiganilor; Franz Lehar – Văduva veselă, Paganini, Țara surâsului.
EXERSEAZĂ!
- Audiază Barcarola din opereta Povestirile lui Hofmann de Jaques Offenbach
2. Notează cu adevărat sau fals următoarele enunțuri:
@ Antoaneta-Ioana Luchian
Toate materiale publicate pe acest site sunt protejate de legea dreptului de autor. Este interzisă reproducerea sau publicarea sub orice formă a conținutului acestui site sau a oricărei părți a acestuia, de către orice persoană fizică sau juridică, fără acordul scris al autorului, cu sau fără specificarea sursei. Este permisă distribuirea conținutului acestui site sau a oricărei părți a acestuia, doar în scop educațional și cu specificarea sursei.